Istoria argintului este strâns legata de cea a aurului. Prin faptul ca si el se gaseste uneori în natura sub forma nativa, cu stralucirea lui deosebita este cunoscut din cele mai vechi timpuri ale antichitatii si folosit la confectionarea podoabelor si apoi la fabricarea monedelor.
Din cele scrise în Biblie reiese ca argintul era cunoscut cu 2000 ani î.e.n., iar Homer ne asigura în “Iliada” ca Achile avea scutul si spada de argint. Alte opinii , bazate pe studierea diferitelor obiecte de argint ce au fost descoprite în morminte, arata o vechime de 3500 ani i.e.n.În vechiul Egipt, când se extragea si cunostea numai argintul nativ, valoarea sa era cam aceeasi cu a aurului. Mai târziu , prin sec. XV î.e.n. dupa ce se cunostea si procedeul de extragere al argintului din combinatii (din sulfura de argint) pretul lui incepe sa scada fata de cel al aurului.
În fostul palat al regelui asirian Sargon din orasul Korsabad au fost gasite placi datând din anul 710 î.e.n., una de aur si alta de argint, pline cu inscriptii, dar pe una din ele se mentionează un fapt important, ca 131/3 părti de argint valorrează cât o parte de aur.
Numele argintului provine, probabil, de la culoarea sa albă cuv. “Kesef” din ebraica veche, derivă de la cuv. “khasov” care Însemna palid, iar cuv. grecesc “argyros” provine de la “argos” care înseamnă “a străluci” . De la “argyros” s-a trecut în latina la “argentum”, denumire care a rămas până azi în multe tări si de unde provine si denumirea stiintifică a caestui element.
În Evul Mediu, alchimistii, obsedati de astrologie, comparau argintul cu luna din cauza culorii sale palide (în contrast cu aurul, care simboliza Soarele). Alchimistul Geber în “:Catrtea despre metale” scria : “Luna sau argintul”.
Ddescoperirea faptului că de multe ori în minereulrile de plumb (în special sulfura de plumb- galena) se găseste si argint, care se putea extrage, a facut pe alchimisti să creadă în transmutarea plumbului argintifier în argint. De fapt, din plumbul argintifier se putea extrage argint, dar numai cel continut ca impuruitate în acesta. Evident că nu se putea transforma plumbul în argint. Unii alchimisti credeau că aurul este argint colorat si că îndepartând culoarea galben – rosiatică a aurului se ajunge la argint.
Extragerea argintului se făcea prin mai multe procedee . Amalganarea se cunostea din antichitate, un numai la extragerea aurului dar si la cea a argintului. Dacă la obtinera aurului, mercurul avea rolul de a se alia în orima fază cu particulele mici de aur nativ, la extragerea argintului se putea folsi acest procedeu si plecând de la principala combinayie a argintului , sulfura de argint :
NRafinarea argintului se cunostea si ea, ca si a auruli din antichitate. Procedeul este cel al copelatiei . Aurul sau argintul , impurificate cu alte metale si în special cu plumb, cupru, cositor , se calcina în vase numite cupe , iar prin trecerea unui curent de aer , impuritãtile erau oxidate si absorbite de peretii porosi ai cupei , în vreme ce metalul pretios – aurul sau argintul – (care nu sunt atacate de oxigen ) rãmânea curat .aCl HgAg2 Ag Cl Ag + Hg2Cl2 .
În naturã , argintul se gãseste de cele mai multe ori ca sulfurã de argint în amestec cu alte sulfuri , de plumb , cupru , arsen , stibiu .
În anul 1829 , Pattinson realizeazã un procedeu ( care se si numea "pattinsonare" ) si care dã bune rezultate la extragerea argintului din plumbul argintifier . Procedeul se aplicã industrial din 1831 si a fost de o importantã deosebitã pentru Marea Britanie, care în acei ani producea în imperiul sãu colonial 40% din productia mondiala de plumb. Procedeul are la bazã principiul cã în aliajul plumb - argint , prin rãcire , se separã întâi plumbul , care rãmâne deasupra topiturii si se îndepãrteazã cu niste linguri gãurite . Prin aliajul de plumb – argint ce rãmâne se suflã aer , care oxideazã plumbul la litorgã ( oxid de plumb) , iar argintul rãmâne aproape curat (95%). Câtiva ani mai târziu , în 1850 , Alexander Parkes (1813 – 1890) , un chimist englez ,mare inventator, posesor a 66 brevete în cele mai diferite domenii ale chimiei , realizeazã si în metalurgia plumbului un procedeu de dezargintare care-I poartã numele si care se aplicã din 1859 pânã astãzi .
Procedeul pare , la încput , paradoxal. În vreme ce toti metalurgistii si chimistii se cãzneau sã separe argintul de plumbul si alte impuritãti, Parkes vine si adaugã în plumbul topit o cantitate micã de zinc (cca. 2%). La prima vedere, procedeul separãrii celor douã metale se complicã. Dar pe mãsurã ce temperatura scade sub 935º C, zincul introdus, care, evident, este topit si el, se separã ca o spumã, continând argintul din aliaj sub formã de cristale mixte zinc – argint. Oxidând apoi acest aliaj, zincul trece ca oxid de zinc, iar argintul rãmâne curat.
Minereurile care contin sulfurã de argint se pot trata cu cianurã de sodiu, iar complexul de cianurã de argint si de sodiu prin tratare cu zinc elibereazã argintul . Asadar, în vreme ce în procesul amalganãriila aur mercurul se aliazã numai cu aurul curat, la argint, mercurul dizolvã argintul chiar din clorura de argint , cãci el se combinã si cu clorul separat.
Raportul valoric aur si argint se modificã mereu. Dacã în Evu Mediu 1 kg de aur reprezenta valoarea a 13 kg de argint. În 1985 erau necesare 28 kg, iar în 1939 aproximativ 77 kg argint pentru acelasi kilogram de aur.
Argintul trece astfel de la fabricarea bijuteriilor, unde însotea aurul, la fabricarea altor obiecte, ca : statuete, tacâmuri, cupe ; iar apoi fiind accesibile ca pret, la fabricarea oglinzilor, a unor cerneluri, în medicinã (ca argint coloidal) si mai ales în industria fotograficã. Se foloseste, de asemenea la argintarea unor obiecte fabricate din metale mai ieftine, cãrora le dã un aspect frumos si
O rezistentã mare.
Pe teritoriul României, exploatarea argintului se fãcea odatã cu cea a aurului, în special în M-tii Apuseni si, evident mult înainte de ocuparea Daciei de cãtre romani. Cantitatea de argint extrasã în Transilvania pânã la retragerea romanilor din Dacia (271 e.n.) este apreciatã la aproximativ 1.345.000 kg, iar totalul extractiei de argint pânã în 1980 este apreciatã la 12.000.000 kg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu